marti, 23 septembrie 2003, 11:45
Salut, Dupa cum stii sunt aici, in Italia, de pe 4 septembrie, si am sosit aici animat de un singur gand: ca, orice ar fi si oricat de greu, ma voi stabili aici. Nu stiu daca definitiv, sau daca voi pleca in alta parte sau daca ma voi intoarce acasa… mai vedem ce ofera aceasta noua viata, care, pana la urma e interesanta, frumoasa si merita traita (mai ales ca mie imi place sa risc, iar unii din cei ce risca mai si castiga). Deci, sosind aici am fost cazat la Mihai, un tip din Caransebes, de catre Patric, un cunoscut al mamei care m-a prezentat. Casa in care stau (impreuna cu Mihai si inca doi muncitori romani moldoveni) inseamna de fapt o garsoniera - mare, dupa standardele romanesti - la etajul 2 al unui bloc cu vreo 10 etaje de pe Via Ferrarese nr. 159, la apt. 14. Bucataria este intr-un colt al camerei, nu e despartita de aceasta prin nimic, tigai superunsuroase, gandaci de bucatarie zilnic. In baie exista o masina de spalat extraordinar de muncita… va puteti inchipui ca se spala zilnic de 2-3 ori? Din ce-mi spuneau moldovenii (Dan si Mihaita - ambii din Botosani), acest Mihai a avut o perioada in care se droga puternic… acum nu prea mai fumeaza hasis/marijuana, probabil pentru ca nu prea mai are bani (se plange ca n-are bani, desi nu inteleg pe ce ii cheltuie, ca nu se vede). Sper sa ma mut cat mai repede de aici, caci tipul nu e prea comunicativ, de fapt respinge adesea orice contact… deloc sociabil. Dupa aceea am inceput sa caut de lucru (obiectivul meu principal). Mai intai am scos de pe internet CV-ul meu si l-am multiplicat. Si astfel am mers pe la hoteluri, restaurante, chiar si pe santiere, in zonele industriale, si lasam un CV acolo unde nu ma refuzau de la inceput. Pe scurt, rezultatul a doua saptamani de cautari a fost nul. Astfel ca am recurs la ceea ce era (atunci) ultima speranta, si anume acea Daria din Oradea. O tipa pe care nu am vazut-o niciodata decat in pozele pe care mi le-a trimis - si nu se poate spune ca e aratoasa… De promis mi-a promis multe, printre care si ajutor atunci cand ajung aici, zice ea ca are un prieten italian in Padova care ma poate ajuta - din cate-mi spunea, pentru ea acela putea sa-mi ofere si de lucru, si actele pentru a fi in regula… Totusi, acel italian acceptase sa ma ajute numai pentru ca o cunostea pe ea… cam ciudat sa ajuti pe cineva cu care nu te-ai intalnit niciodata, nu? Deci am plecat din tara dupa ce o luna intreaga am insistat sa imi dea datele de contact ale tipului, iar ea s-a tot fofilat - ca a avut accident etc (dupa mine, nu era mare lucru sa caute un nr. de telefon… nici macar numele lui nu-l stiam). Dar eu, fiind deja destul de stresat aici in Bologna, am rugat-o pe mama sa o sune pe Daria si s-o determine sa imi dea acele date. Si ea, cum stiti, pentru ca poate rezolva orice la telefon, a reusit sa imi faca rost de contactul respectiv… nume, telefon, adresa. Astfel ca intr-o zi cu soare am plecat la Padova sa incerc aceasta varianta. Biletul era aproape 6 euro, si am ajuns acolo in 90 de minute - 123 km. Cand am ajuns, am telefonat la acel nr. de telefon (pentru ca obtinusem datele in seara precedenta si nu mai apucasem sa sun) si mi-a raspuns o secretara a nu-stiu-carui ziar care nu cunostea pe nimeni cu acel nume acolo… Astfel ca, banuind ca poate s-a schimbat telefonul, am mers la adresa respectiva, unde am dat peste o cladire mare in care erau sediile mai multor ziare, printre care si al celui la care sunasem. Deja mi se parea certa bataia de joc din partea Dariei, dar… Am cautat vreo 2-3 ore o sala de internet pentru ca mama imi spusese ca imi trimite pe mail alte date de la Daria, si nu am gasit in toata Padova una… incredibil pentru un oras eminamente turistic! Pana la urma, m-am intors in Bologna suparat, desi eram constient de mult timp ca Daria si-a cam batut joc de mine, dorinta mea de a reusi era atat de mare incat am uitat acel gand… iar dupa acest episod am uitat definitiv de Daria. Intors in Bologna, am mai incercat cateva zile sa caut ceva de lucru, inclusiv printr-o cunostinta derivata dintr-o fosta colega de serviciu - aceasta din urma care s-a oferit sa ma ajute inca din tara -, cunostinta care avea un bar pe aici prin Bologna. Dar aceasta mi-a spus direct ca nu ma poate ajuta, ca si cumnatul ei nu are de lucru de 1 an si jumatate - cu alte cuvinte eu mai pot astepta, ca inca sunt proaspat. Apoi, pe 17 septembrie, s-au produs niste inundatii catastrofale in Sicilia, mai precis in zona Catania-Siracusa, iar zona cea mai atinsa a fost orasul Siracusa. Un coleg mi-a dat ideea sa merg acolo si sa ma inscriu voluntar, pentru ca poate am sanse sa obtin vreun ajutor de la ei…de fapt el spunea sa ma inscriu voluntar oriunde, dar eu vroiam mai mult acolo, unde erau greutati mai mari… Asa ca am mers la o sala de internet si am cautat si gasit o lista de asociatii de voluntari din Siracusa, telefoane, adrese… Si am sunat - vineri 19 septembrie - la Asociatia de Voluntari a orasului Siracusa (A.V.C.S.). Mi-a raspuns cineva care, dupa ce i-am spus ca vreau sa ma inscriu voluntar, ca sunt din Bologna si sunt roman, ca nu am acte, mi-a spus deci ca nu e o problema, ca la ei e urgenta mare si toti oamenii sunt pe teren. Si ca sa ma prezint la ei luni. Adresa pe care o gasisem mi-a confirmat-o el. Astfel ca m-am pregatit pentru aceasta plecare. Nu stiam cat de lung e drumul dar mi-am luat aproape tot bagajul cu speranta ca poate in Sicilia voi gasi mai usor de munca, adica ca cei de acolo sunt mai putin rigizi in privinta actelor decat bolognezii. Am aflat ca biletul costa 46 de euro, eu mai aveam 50 in buzunar…Dar, dorin mult sa merg, am apelat la acel Patric care mi-a dat cei 50 de euro necesari pentru bilet ca sa mai raman si eu cu bani pentru orice eventualitate…cand mi i-a dat, aceasta cunostinta a mamei era destul de ofticat spunand cum puteti voi sa veniti aici fara bani si fara sa aveti ceva sigur? Mi s-a parut nesimtit pentru ca eu avusesem bani, stransi de mine, nu ca multi din cei ce vin aici fara aproape nimic la ei… plus ca dupa ce i-am spus pe ce am cheltuit banii (200 euro cazarea, 100 telefon, plus mancarea care e cam scumpa aici), s-a revoltat ca am dat 100 de euro pe telefon - la sugestia lui l-am luat… ma rog, tzaran… Acum aveam deci 100 de euro, iar duminica, in ziua plecarii, baietii au pregatit o masa faina, cu pui la cuptor si cartofi prajiti - ceea ce nu prea mancam noi pe aici - pentru care au platit numai ei (moldovenii sunt baieti extraordinari!). Apoi m-au condus la gara cu masina, caci vedeau ca nu mi-e usor… Trenul pleca la 16.08 si la 16 noi eram gata, aveam biletul, asa ca m-am dus la peron… acolo era deja tras un tren astfel ca m-am urcat in acesta. Dupa 1/2 ora de la plecare am intrebat unde merge si am aflat cu stupefactie ca merge la Milano, exact in directia opusa celei dorite de mine. Am coborat la Modena, am asteptat vreo doua ore si m-am intors inapoi in Bologna. Acolo am asteptat pana la 7.30 un alt tren in directia buna, care insa avea numai cusete si vagoane de dormit si nu mai era nici un loc liber… asa ca am mai asteptat doua ore pana la 9.20 cand in sfarsit am gasit un loc la cuseta in acel tren, contra a inca 23 euro. Oricum, am dormit bine pana dimineata la 9 cand am ajuns la Villa del San Giovanni, unde am coborat si am urcat in vagonul de clasa a doua. Dupa o perioada am intrat intr-un soi de tunel si vreo ora si jumatate nu ne-am miscat… nu aveam habar unde suntem, dar a venitun tip care mi-a spus ca suntem transportati cu o nava catre Messina (eu nu stiusem ca Sicilia e o insula). De la Messina am mers prin Sicilia catre Siracusa de-a lungul coastei, avand pe stanga mereu marea. Casele au o arhitectura adaptata climei calde, cu acoperisuri drepte, terase de fapt… iar vegetatia verde inchis din nord lasa incet incet locul palmierilor, cactusilor, iarba era arsa… complet altceva! Traseul meu din Bologna pana in Siracusa mi-a permis sa observ o degradare treptata a cladirilor, a intregului peisaj, de la curatenia perfecta din nord la mizeria cvasipermanenta din Sicilia, care imi amintea de Romania… Am intampinat Siracusa speranta, dar si concentrat, caci venisem aici sa fac o munca grea, impotriva dezastrului provocat de natura. Am ajuns in oras pe la 2.30 dupa amiaza - dupa 17 ore de drum - si evident am sunat la acea asociatie… si am tot sunat… si nu raspundea nimeni. Astfel ca, avand inima stransa caci nu mai aveam bani sa ma intorc acasa, am cautat strada Beneventano del Bosco, unde era sediul. Cu autobuzul am ajuns repede. Era ora 3 si era inchis, la telefon nimeni. Dupa ce am asteptat, am mancat ceva si am revenit acolo. Aflasem ca la ei se deschid toate pe la 4. Am stat pana la 4.30 si m-am intors la gara, unde stiam. Credeam ca va fi prima mea noapte in care voi dormi in parc, sub cerul liber, si orasul mi se parea destul de infricosator, cu multe cladiri degradate, in ruina, deh! fosta mare cetate antica. Cineva mi-a spus ca as putea merge la un convent - manastire de maici - pentru ca as putea gasi un loc de dormit. Am ajuns cu greu, dupa jumatate de ora, pentru ca rucsacul era foarte greu, se rupsese, iar eu eram transpirat si foarte obosit. Acolo o batrana mi-a spus ca nu ma poate gazdui pentru ca sora superioara nu este si nici nu mi-a spus unde pot merge sa gasesc ceva de dormit. Intors intr-un parc de langa gara, ma obisnuisem deja cu ideea de a dormi acolo peste noapte iar a doua zi singura varianta era sa cersesc bani pentru a ma intoarce, sau sa merg dimineata la asociatie. Nu mai vroiam nici un ajutor, ci numai sa fac ceva pentru ca sa nu spun ca am venit degeaba. Insa, la o ultima incercare la telefon, minune, a raspuns cineva. Era chiar unul din cei doi pe care ii aveam drept persoane de contact. Directorul executiv, Nuccio Russo, mi-a spus ca ma asteapta la sediul lor. Ajuns la sediul A.V.C.S. am intalnit mai multi voluntari care m-au indrumat spre biroul d-lui Russo. Mi-a fost putin greu sa ii explic ca am venit tocmai din Bologna pentru a da o mana de ajutor impotriva inundatiilor, ca am gasit pe internet adresa si telefonul lor. Apoi ce a urmat a fost pentru mine ca un basm frumos. Nuccio i-a chemat pe toti cei de acolo si le-a spus povestea mea: Acesta e Alessandro, roman din Romania (ca sa nu se confunde cu Roma), care a venit din Bologna casa ajute Siracusa. Toti m-au felicitat si au fost uimiti de acest lucru. Mi-a dat Nuccio tricou, sapca cu insemnele lor, am facut poze cu totii, apoi m-a dus la cartierul general al voluntarilor din provincia Siracusa (sunt vreo 10 organizatii acolo) ca sa ma prezinte! Eu eram neobisnuit cu asa ceva, cu asemenea onoare, dar el povestea la toti cei pe care ii intalnea ce e cu mine. Toti sefii erau intr-o sedinta, dar nu a contat. Am intrat si m-a prezentat tuturor, au fost bucurosi sa auda povestea mea. Iar seful cel mare a spus ca e o onoare sa ma aiba in randurile lor. Apoi a sosit o echipa de reporteri de la un post TV local, care mi-a luat un interviu. A doua zi toata Siracusa ma stia… Nuccio era cel mai bucuros, de fapt si eu si toti de acolo eram extrem de onorati de aceasta intalnire. Toti voluntarii de la A.V.C.S. spuneau despre mine oricui cu care se intalneau. In acea seara am dormit la Roberto Tarantello, seful voluntarilor in cazuri de urgenta, care mi-a facut placerea de a ma gazdui chiar in casa lui. Sotia lui m-a intampinat cu un paharel de lichior de lamaie, care se bea cam peste tot aici. In toate cele trei zile cat am stat acolo am mancat cot la cot cu ei, evident ca fara sa platesc. A doua zi, aceeasi poveste: toti cei care erau acolo sau care veneau aflau povestea romanului care venise sa-i ajute pe sicilieni. Am avut ocazia sa le arat ce stiu pe calculator, caci aveau de facut niste tabele in Excel si m-am oferit sa le fac. Si cateva ore am facut tot ce le-a trecut prin cap, erau uimiti de viteza mea, de faptul ca faceam orice operatie si de faptul ca eram licentiat in economie. Plus ca, atunci cand au aflat ca am aproape 28 de ani au fost socati, ei crezand ca am 20. Printre altele, am mers cu masina, cu o echipa, sa distribuim pachete cu mancare pentru saraci (de trei ori pe zi). In ultima zi am mers sa schimbam lacatul unei case confiscate de la Mafia, si cred ca pentru siguranta acesta se schimba periodic. De fapt cam asta a fost tot ce am facut pe acolo, caci urgenta se incheiase. Si Nuccio a apreciat in primul rand gestul meu, acela de a face 1300 km pentru a-i ajuta gratis pe locuitorii Siracusei… mare om! In a doua seara am dormit la doamna Caterina, o voluntara, o femeie extraordinara, care mi-a fost prezentata de Nuccio ca “a doua mea mama”. M-a dus acasa, a cumparat pizza si aranciate (o specialitate siciliana, niste bombe cu carne, orez si unt). Despre casa ei, mare si destul de dotata, a spus ca e o casa saraca de sicilian… Mi-a spalat rufele cu mainile ei, m-a tratat excelent. A treia zi dimineata Nuccio a fost si mi-a cumparat biletul de intoarcere. In seara precedenta ii rugasem ca, fiindca ca nu mai am bani sa ma intorc, sa imi spuna unde imi poate trimite mama niste bani. Cand a auzit, a spus ca asta e problema lui si ca sa nu imi fac griji. Apoi mi-a daruit un ceas, un calculator de buzunar, o medalie, toate cu insemnele A.V.C.S. si mi-a spus ca suntem prieteni, ceea ce inseamna ca daca vreau sa imi petrec 10 zile acolo cu cineva se rezolva. Ce sa mai spun? Asa ceva nu mi se mai intamplase in viata… Mi-a spus ca ma va ajuta sa devin cetatean italian, dar “piano piano”: mai intai cu munca, apoi cu cazarea, etc. Astfel ca mi-a dat numarul unui irakian din Reggio Emilia care a fost ajutat la randul lui de Nuccio, fiind in situatia mea, adica strain, fara acte, fara bani etc. Am vorbit cu acesta chiar de acolo si a ramas sa ne vedem la Reggio. Am plecat cu impresii extraordinare de acolo. Ajuns in Bologna, l-am sunat pe irakianul acela si ieri m-am intalnit cu el. Era pregatit sa ma duca sa ma prezinte la locul de munca, insa cand a auzit ca nu am permesso di soggiorno, a spus ca nu poate asa, dar ca are totusi o posibilitate… oricum, probabilitatea nu e prea mare. M-a dus la el acasa, intr-o mica localitate de langa Reggio, am vorbit vrute si nevrute, mi-a arata caseta video de la nunta lui… ce mai, un om de viata. Acum astept un telefon de la el, si sper sa vina cat mai repede. Cam asta s-a intamplat pana acum aici… Te salut si astept vesti bune de la tine.
joi, 9 octombrie 2003, 9:35
Ciao prietene! Din pacate pot spune ca imi lipseste destul de mult aici cultura, caci stand in camera cu inca 4 muncitori iti dai seama ca nu pot evolua prea rapid in aceasta directie. Aproape zilnic manele, care sunt cele mai aculturale melodii care exista in Romania, bautura etc. Sunt singurul care aduce ziare, dar nu prea au efect la ei. Si nici nu prea e cazul - pentru mine - sa ies in oras la distractie, stii tu de ce. A merge la film inseamna pt mine sa nu mananc o zi si jumatate, deci prefer sa am stomacul plin cu ceva, chiar daca mancarea pe care o ingurgitez nu este de calitate prea mare… stii tu, piramida nevoilor a lui Maslow. Aici in Bologna am invatat sa fiu tolerant, pana acum fiind un pic mai “rau”, dar poate fiind influentat de altii. Aici nimeni nu are nimic cu nimeni, ceea ce este o atitudine complet diferita de cea din tara. Alaltaieri am lucrat pt prima data. Dupa ce tu si ceilalti mi-ati trimis acest cadou extraordinar (…astia da prieteni!) am fost sa-i ridic (banii). Iar la firma respectiva, singura din Bologna de unde se pot ridica bani, seful este un negru, nigerian. Dupa ce am luat banii, l-am intrebat daca nu are nevoie de cineva priceput la calculatoare. Si, spre uimirea mea, s-a luminat la fata si mi-a spus zambind ca ar avea nevoie de cineva care sa-i curete calculatoarele… pt mine era aur curat! Munca la care ma pricep bine si pe deasupra si usoara… nu ca ceilalti, pe santier! Astfel ca de la 10.30 pana la 17.30 am lucrat neintrerupt, fara sa mananc. Si negrul a fost tare multumit. Nu mi-a dat multi bani, insa mi-a spus ca in timp voi putea creste pretul si in plus imi va da clienti la care sa merg acasa si sa le repar calculatoarele… tot negri, iti dai seama! E un tip de treaba, si il cheama tot Alex. Dupa vreo patru ore de cand ma apucasem de lucru, a intrat in sala de Internet un argentinian sau peruan, inca nu stiu exact, care m-a rugat, vazandu-ma ca butonez de zor, sa il ajut cu niste chestii marunte. Si asa am facut, iar lui i-a placut asta. Din vorba in vorba, mi-a povestit ca este economist, specializat in macroeconomie si marketing, ca a fost consilier al ministrului economiei din Argentina cu vreo 6 ani in urma - inainte sa se intample dezastrul de acolo - si mi-a propus sa le meditez pe fetele lui, de 11 si 15 ani. Si sper sa sambata dimineata sa merg la el (a spus ca imi va cumpara abonament de transport). I-am spus toate lucrurile importante despre mine, ca nu am acte etc… si m-a intrebat de cati bani am nevoie ca sa traiesc. I-am spus suma si el mi-a spus ca va face ceva pt mine si ca am facut bine vorbind cu el. Mi-a mai spus, de fata cu negrul (se cunosc, el fiind client fidel), ca ii place de mine pt mentalitatea pe care o am si ca vrea sa ma ajute. Ca idee, el este si asociat intr-o firma cu un italian. Mi-a spus ca vrea sa faca afaceri cu Romania si sa caut eu firme interesate care pot face distributie de mai multe produse, pe care el le poate aduce din America de Sud la preturi mici. Aseara am fost la un prieten al acestui nigerian, si acolo am primit oferta de a o invata pe sotia acestuia sa lucreze pe calculator. Astfel ca am 3 clienti deja. Sper sa ma descurc, caci engleza nu stie nici unul dintre ei, iar eu la italiana am inceput sa misc, insa mai am mult pana departe… Sper sa fie si mai bine. Si iti doresc sa reusesti in tot ce iti propui si sa ai bafta maxima.
Duminica, 30 mai 2004, 9:09
Ceau tuturor! Azi e ziua mea libera - am doua zile libera pe luna…o duminica lucrez singur si urmatoarea sunt liber. asa ca azi nici macar nu m-am apropiat de serviciu. De circa o luna sunt bolnav, cred ca am o alergie la polen, ceva din aer, combinata cu o raceala, asa ca nu reusesc sa imi revin. am incercat vreo 5-6 medicamente, inclusiv antibiotice, dar nu am reusit sa obtin vreun efect pozitiv. numai Dumnezeu poate sa ma ajute…chestia e ca aici fara acte nu am acces nici la doctor…iar doctorii la care am acces, lucrand ca voluntari, deci nefiind platiti, isi fac meseria destul de precar - parerea mea, din propria experienta. Am intalnit o romanca care e aici de circa 4 luni, si cand a auzit cat castig si cat lucrez a ramas socata…nu stiu ce sa zic, mi se pare ca imi e sortit mereu sa lucrez din greu pentru aproape nimic…sunt foarte descurajat…ma gandesc ca si in romania aveam doua joburi, insa nu reuseam sa fac mare lucru….iar aici abia ajung in luna urmatoare…viata e foarte scumpa, nu am nici timp sa vad ceva sau sa caut altceva de lucru…ca de putut pot. spuneam de romanca asta, care a spus ca ma va ajuta sa gasesc ceva mai bine platit. azi m-a sunat si m-a intrebat daca am mai lucrat ca zugrav sau asa ceva…am spus ca da, caci in liceu am lucrat pentru ICRAL ca ajutor de tinichigiu, zugrav si instalator. dar oricum nu pot spune ca ma pricep…si aici daca mint imi tai singur craca… Venisem aici cu vise, si anume sa reusesc sa pun deoparte cel putin 1000 de euro pe luna. insa aici din pacate nici macar italienii nu reusesc, de cand cu introducerea euro, sa traiasca bine…toti, in unanimitate, sunt de acord ca inainte de introducerea euro se traia mai bine. aici chiar am vazut ca exista un partid creat special pentru a iesi de sub “umbrela” euro….ce mai, e greu de tot. Ce sa-ti mai spun, cip? eu, dupa cum stii, acum stau singur, adica am o camera intr-un apartament gestionat de o doamna africana din Eritrea. Partea buna e ca ma gospodaresc singur, stau singur, platesc fix lunar circa 280 euro - din castigul meu de 500 - asa ca e usor de inchipuit ca nu reusesc sa fac mare branza…dar imi spun mereu ca trebuie sa am rabdare, sa strang din dinti si sa reusesc sa merg mai departe, asteptand sa apara o alta lege pentru a obtine documentele de sedere. apoi se simplifica totul, in opinia mea. Viata aici se pare ca vara e faina, plina de muzica, petreceri etc…eu insa tre sa muncesc si atat. ca sincer cand am timp prefer sa ma odihnesc…caci desi nu lucrez din greu, ca pe santier, totusi munca cu oamenii e dificila, mai ales pt unul ca mine, care, spun eu, nu e facut pentru acest tip de munca…sau poate ca da…cine stie?